Introducere în HTML

Introducere în HTML

Realizarea unui pagini web presupune cunoaşterea limbajului HTML (HyperText Markup Language). Asta e un limbaj de marcare, introdus de Tim Berners-Lee. Fiind un limbaj de marcare, HTML nu utilizează instrucţiuni sau comenzi, ci etichete, acestea fiind numite şi balize, elemente sau tag-uri.

Origini
Unul din primele elemente, fundamentale de altfel, ale WWW (World Wide Web) este HTML, standard ce descrie formatul primar în care documentele sunt distribuite şi văzute pe Web. Multe din trăsăturile lui, cum ar fi independenţa faţă de platformă, structurarea formatării şi legăturile hipertext, fac din el un foarte bun format pentru documentele Internet şi Web. Primele specificaţii de bază ale Web-ului au fost HTML, HTTP şi URL.

Menire şi semnificaţii
HTML a fost dezvoltat iniţial de Tim Berners-Lee la CERN în 1989. HTML este un limbaj bazat pe SGML (Standard Generalized Markup Language), o aşa-numită aplicaţie a acestuia. SGML este un standard internaţional (ISO-8879) aprobat în 1986. HTML a fost iniţial văzut ca o posibilitate pentru fizicienii care utilizează computere diferite să schimbe între ei informaţie prin mijlocirea Internetului. Erau prin urmare necesare câteva condiţii esenţiale: independenţa de platformă, posibilităţi hipertext şi structurarea documentelor. Independenţa de platformă semnifică faptul că un document poate fi afişat în mod similar (sau aproape identic) de computere diferite (deci cu font, grafică şi culori aidoma), lucru vital pentru o audienţă numeroasă şi excepțional de variată. Hipertext se traduce prin faptul că indiferent ce cuvânt, frază, imagine sau element al documentului văzut de un utilizator (client) poate face referinţă la un alt document sau chiar la paragrafe din interiorul aceluiaşi document, ceea ce uşurează mult navigarea între părţile componente ale unui document sau între numeroase documente. Structurarea riguroasă a documentelor îngăduie convertirea acestora dintr-un compus în altul ca de pildă şi interogarea unor baze de date înglobând aceste documente.

Începuturile
Născut în urmă cu cam 30 de ani, într-o tentativa de a rezolva unele nereguli ivite la transportul documentelor între deosebite computere, limbajul hipertext a evoluat încet. În primii ani de evoluţie HTML a demarat lent în principal pentru că îi lipseau posibilităţile de a reda publicaţii electronice profesionale; limbajul permitea oarece control asupra fonturilor dar nu permitea inserarea graficii. În 1993, NCSA a îmbogăţit limbajul pentru a permite inserarea graficii şi a produs întâiul navigator grafic: Mosaic. Au urmat apoi contribuţii ad hoc ale diverselor firme care au adus tot felul de adăugiri limbajului HTML astfel încât, în 1994, limbajul părea scăpat de sub control. Urmarea a fost că la întâia conferinţă WWW de la Geneva (Elveţia) s-a constituit un grup de specialişti (HTML Working Group) a cărui primă misiune a fost formalizarea HTML, lucru care s-a concretizat în HTML 2.0. Importanţa acţiunii acestui grup constă în faptul că, odată standardizat, limbajul a putut fi apoi extins într-un mod mai controlat la alte nivele.

Standardizarea
Standardul oficial HTML este dat de World Wide Web Consortium (W3C), care este afiliat la Internet Engineering Task Force (IETF). W3C a enunţat câteva versiuni ale specificaţiei HTML, printre care şi HTML 2.0, HTML 3.0, HTML 3.2, HTML 4.0 şi, cel mai recent, HTML 4.01. În acelaşi timp, autorii de browsere cum ar fi Netscape şi Microsoft, au dezvoltat adesea propriile "extensii" HTML în afara procesului standard şi le-au încorporat în browserele lor. În unele cazuri (cum ar fi tagul Netscape), aceste extensii au realizat standarde de facto adoptate de autorii de browsere. Când navigatorul încarcă un document HTML, el "citeşte" documentul în căutarea tag-urilor HTML, formatează textul şi imaginea şi le afişează pe ecran. Este motivul pentru care acelaşi document HTML apare uşor diferit când este privit utilizând navigatoare diferite. Stadiile prin care trece un standard elaborat de W3C sunt:

1.

Absolut orice standard îşi pornește aventura ca W3C Note.
2.

De aici este preluat de către un grup particular de lucru (Working Group) şi este discutat până când se ajunge la un consens.
3.

În acest moment este publicat ca propunere (Working Draft) şi în acest stadiu oricine poate face comentarii.
4.

În timpul în care se obţine o susţinere şi un consens suficient de larg, directorul W3C decide dacă specificaţia este gata să devină propunere oficială de recomandare (Proposed Recommendation).
5.

Urmează o durată de 6 săptămâni în care toţi membrii W3C au sansa să voteze această propunere de recomandare; votul nu este obligatoriu, putându-se vota în 4 moduri diferite:

*

da;
*

da, sub rezerva unor îmbunătăţiri;
*

nu, până îndată ce anumite sarcini nu sunt îndeplinite;
*

nu, specificaţia trebuie abandonată.

6.

Charta W3C stipulează necesitatea obţinerii consensului complet, astfel că fiecare vot trebuie să fie un da fără rezerve.
7.

Dacă toţi paşii anteriori au fost îndepliniţi, specificaţia trebuie aprobată în final de Director şi se publică sub forma unui standard (W3C Recommendation).

De ce HTML
Dar de ce a fost preferat HTML pentru publicaţii pe Web, când pentru îndeplinirea publicaţiilor electronice se află multe alte tehnologii? Inițialul motiv este simplitatea. Al doilea este că permite formatarea textului ASCII cu tag-uri în format ASCII. Rezultă de aici o compresie bună, suport pentru legături hipertext şi uşurinţa în a scrie navigatoare pentru vizualizarea documentelor.

Varianta 2.0
HTML 2.0, elaborat în Iunie 1994, este standardul pe care ar necesită să-l suporte toate browserele curente - inclusiv cele în mod text. HTML 2.0 reflectă concepţia originală a HTML ca un limbaj de marcare independent de obiectele existente, focalizându-se pe aşezarea lor în pagină, în loc de a specfica întocmai cum ar trebui să arate acestea. Dacă doriţi să fiţi siguri că toţi vizitatorii vor vedea paginile aşa cum trebuie, folosiţi tagurile HTML 2.0.

Varianta 3.0
Specificaţia HTML 3.0, enunţată în 1995, a încercat să dezvolte HTML 2.0 prin adăugarea unor facilităţi precum tabelele şi un mai mare control asupra textului din jurul imaginilor. Deşi unele din noutăţile HTML 3.0 erau deja utilizate de autorii de browsere, multe nu erau încă oficializate. În unele cazuri, taguri asemănătoare implementate de autorii de browsere au ajuns mai răspândite decât tagurile "oficiale". Specificaţia HTML 3.0 a expirat repede, deci nu mai este un standard oficial în prezent.

Varianta 3.2
În Mai 1996, W3C a scos pe piaţă specificaţia HTML 3.2 , care era proiectată să reflecte şi să standardizeze practicile acceptate la scară largă. Deci HTML 3.2 conține tagurile HTML 3.0 care erau adoptate de autorii de browsere precum Netscape şi Microsoft plus noi extensii HTML.

Revoluţia HTML 4.0, HTML 4.01
În acest moment, HTML 4.0 este larg întrebuințat şi au fost deja publicate specificaţiile HTML 4.01. Limbajul HTML dă proiectanţilor de pagini web posibilitatea:

*

să publice documente cu headere, texte, tabele, liste, fotografii, etc...
*

să regăsească on-line informaţii prin intermediul hiperlink-urilor accesate printr-un necomplicat click de mouse
*

să proiecteze formulare pentru realizarea tranzacţiilor cu servere aflate la distanţă, pentru căutări de informaţie sau pentru activităţi specifice comerţului
*

să includă foi de calcul tabelar, clipuri video, sunete şi alte aplicaţii direct în documente.

Elementul esenţial diferit adus de versiunea 4.0 şi mai ales 4.01 faţă de versiunea 3.2 este posibilitatea separării structurii unui document de prezentarea lui prin introducerea „stilurilor de documente“ (style sheet). Utilizând limbajul HTML pentru structurarea unui document şi style sheet-urile pentru a stiliza prezentarea acestuia, proiectanţii pot obţine mult mai usor independenţa de periferic/computer/platforma hard-soft, lucru care a facut HTML-ul atât de popular. Un document cu o structură complexă poate fi prezentat în diferite moduri pe medii diferite, permiţând documentului însuşi să se adapteze mai uşor noilor tehnologii (cum ar fi, de exemplu, browserele capabile să vorbească, cititoarele braille, etc...).

În plus, separarea conţinutului de partea de prezentare permite modificarea înfăţişării chiar a unui întreg site doar prin modificarea unui style-sheet (a unui document care descrie stilul). Experienţa a demonstrat că o astfel de abordare poate restrânge dramatic costurile de deservire a unui spectru larg de platforme şi probleme, facilitând şi o intreţinere ulterioară şi modificări mult mai uşoare.
HTML este exploatat pentru a structura informaţia unei pagini web, pentru a stabili partea de început, titlul, conţinutul paginii şi încheierea pagini. Aceste informaţii se realizează prin tagurile HTML care explică browserului cum să afişeze textul pe ecranul monitorului. Tag-urile în limba engleză înseamna "eticheta". Pentru a se putea deosebii de textul propriuzis, tag-urile sunt incluse între paranteze speciale şi anume < şi >. De obicei tagurile sunt folosite în perechi, de exemplu pentru a scrie un text cu caractere îngroşate se foloseste porțiunea de deschidere a tagului <b>textul propriuzis</b> şi la încheiere se foloseşte acelaşi marcaj la care se adaugă semnul / care specifică că acolo se închide marcajul cu acelaşi nume deschis anterior.
Versiunile de început ale limbajului, erau îndeajuns de limitate, dar mai apoi, odată cu expansiunea web-ului şi apariţia mai multor browsere, au fost introduse mai multe taguri, elemente şi semne pentru un impact şi o structurare a informaţiilor dintr-o pagina mult mai bune. Deşi browserele actuale pot afişa o pagina web chiar dacă sintaxa limbajului acelei pagini nu este corectă, este de preferat să se respecte standardele, asa fiind siguri că acea pagină se va vedea aproximativ la fel pe orice browser. Spun "aproximativ" şi nu "la fel", căci sunt unele browsere care nu respecta întru totul standardele.
În continuare, o să încerc să vă explic câte ceva despre structura şi sintaxa unui document HTML.

Cod:

<!DOCTYPE HTML PUBLIC "-//W3C//DTD HTML 4.01 Transitional//EN" "http://www.w3.org/TR/html4/loose.dtd">
<html>
<head>
<meta http-equiv="Content-Type" content="text/html; charset=iso-8859-1">
<title>Untitled Document</title>
</head>
<body>
</body>
</html>
Pentru orice document web trebuie sa i se atribuie un tip. Acest tip este specificat in prima linie a documentului. Este important pentru a se putea deosebi documentul de tip HTML de cel de tip XHTML sau alte soiuri existente. Pentru documentele de tip HTML exista 3 tipuri şi anume strict, transitional şi frameset. În mare, documentele de tipul "strict" exclud din prezentarea lor atributele şi elementele cu suport pentru formatarea paginii (CSS), cele "transitionale" includ şi aceste semnale iar cele de tip "frameset" sunt în general construite din mai multe bucăţi (frame)

Următoarea linie conţine un tag care anunţă browserul că începe un document in format HTML.

Linia următoare specifică componentă de sus a documentului, antetul (head). În această parte sunt incluse variate informaţii cum ar fi titlul paginii sau diferite taguri care spun bowserului anumite informaşii despre pagina curenta. Aceste taguri sunt cunoscute sub numele de meta-taguri şi au o importanţă mai mare decât tagurile normale. În cazul exemplului de mai sus este specificat un meta-tag care spune browserului ce tip de caractere sunt folosite în pagina curentă (este util în cazul în care scrieţi pagini în mai multe limbi, browserele şi motoarele de căutare vor şti să afişeze caracterele din acele pagini).

Următoarea linie din cadrul antetului este linia care conţine titlul paginii curente. Este de favorit ca fiecare pagină de web să aibă un titlu căt mai sugestiv (util în cadrul motoarelor de căutare, dar şi dacă vreţi sa tipăriţi pagina la imprimantă)

Tagul următor este un tag de închidere, şi anume se specifică browserului că acolo se termina partea de antet a documentului. După antet, urmează conţinutul efectiv al documentului, care este specificat prin tagul de deschidere <body>
Între acest tag şi până când browserul întâlneste tagul de închidere </body> se poate pune conţinutul efectiv al paginii, şi anume text, taguri de formatare a textului, elemente de aranjare în pagină precum si hipertext
Ultima linie din document trebuie sa fie întotdeauna tagul de închidere al documentului HTML şi anume tagul </html>

Un document html se poate scrie în orice tip de editor de texte care ştie să salveze textul neformatat (gen Notepad, dar nu şi Word care preformatează textul). Documentele HTML de obicei au extensia .htm sau .html dar pot fi şi alte extensii cum ar fi .dhtml sau .xml sau .php Desigur alte extensii sunt date de modele diferite de documente HTML, despre care o sa vorbesc pe masură ce discutăm despre ele. Mai târziu crearea unei pagini, pentru a verifica dacă este compatibilă cu standardul, se poate verifica la adresa http://validator.w3.org/ unde găsiţi un validator automat care verifică structura şi corectitudinea sintaxei paginii.